În clădirile fostului CAP s-a înfiinţat o Societate pentru producţia de cuie şi plasă de sârmă şi o Societate pentru creşterea păsărilor şi porcilor, societăţi ce au creat noi locuri de muncă în localitate.
Datorită poziţiei comunei şi a aerului deosebit de curat, în comună au început să pătrundă cetăţeni din Bucureşti şi din alte oraşe, care găsesc aici o oază de linişte. Sperăm ca în viitorul apropiat să adăugăm la aceste realizări şi altele ce vor aduce localitatea la un grad de dezvoltare cerut de Uniunea Europeană(realizarea unei reţele de canalizare, asfaltarea drumurilor care fac legătura între satele comunei şi a străzilor principale, lucrări de regularizare a pârâului Sărăţel, realizarea unei fabrici de prelucrare şi îmbuteliere a fructelor care să deservească şi zonele limitrofe.